Candidații la funcția de primar, în dezbateri electorale

Cinci din cei 11 candidați și candidate care pretind la funcția de primar al orașului Durlești la alegerile locale generale din 5 noiembrie 2023 au participat la dezbaterile electorale organizate de Asociația Primăria Mea în data de 29 octombrie 2023. Aceștia au vorbit despre viziunea lor de dezvoltare a localității și cum își propun să crească nivelul de transparență în Primărie, au acordat întrebări contracandidaților și au răspuns la întrebările locuitorilor.

La  alegerile locale din 5 noiembrie 2023, locuitorii orașului Durlești urmează să aleagă primarul și 27 membri în Consilul local. Aceștia vor decide și implementa strategii de dezvoltare în următorii patru ani. Pe 29 octombrie 2023, Asociația Primăria Mea a organizat o dezbaterea electorală la care a invitat toți cei 11 candidați și candidate care luptă pentru fotoliul de primar. Doar cinci din ei au dat curs invitației: Nicolai Cristian (PSRM), Serghei Cazacu (PPDA), Oleg Popșoi (PAS), Mihai Onofrei (MAN) și reprezentantul lui Sergiu Margine (Mișcarea „Respect Moldova), Ion Ștefăniță.

Despre candidați

La runda de autoprezentare, candidații au menționat câteva date biografice:

Nicolai Cristian (PSRM) a declarat că este locuitor al orașului Durlești, dar a revenit acasă 4 ani în urmă, după 16 ani locuiți peste hotarele țării. 

Serghei Cazacu (PPDA) s-a prezentat ca fost consilier cu dorința de a se implica în activitatea orașului din funcția de primar.

Oleg Popșoi (PAS) a trecut direct la programul electoral. Acesta a declarat că în urma activității echipei sale va asigura un transport public calitativ, străzi și trotuare sigure, terenuri de joacă și cel puțin amenajarea unui parc.

Mihai Onofrei (MAN) a enumerat o bună parte din rolurile sale profesionale: jurist, magistru în administrație publică, fost consilier local, antreprenor.

Reprezentantul lui Sergiu Margine (Mișcarea „Respect Moldova), Ion Ștefăniță a menționat că candidatul la funcția de primar este o persoană dinamică, rezident al orașului Durlești, convins că viziunile acestuia vor duce la dezvoltarea continuă pentru un oraș confortabil.

Verifică lista integrală și află mai multe detalii despre candidați, făcând click AICI

 

Cum văd candidații dezvoltarea orașului Durlești

Reprezentantul lui Sergiu Margine (Mișcarea „Respect Moldova), Ion Ștefăniță, a menționat că trebuie îmbunătățită comunicarea dintre suburbie și celelalte sectoare ale orașului. Totodată, vor depune efort pentru rezolvarea problemei ambuteiajelor și vor dezvolta infrastructura sistemului educațional, cât și a rețelelor inginerești. 

Mihai Onofrei (MAN) a declarat că pentru el va fi prioritar construcția grădiniței de pe str. Caucaz, dezvoltarea și modernizarea gimnaziului, pentru a-l aduce la o capacitate de 1000 de elevi, acordându-i statutul de liceu. De asemenea, va fi fondat consiliul orășenesc consultativ, format din locuitorii suburbiei – 180 de persoane (câte o persoană de pe fiecare stradă a orașului). Suplimentar, candidatul va depune efort pentru stoparea și aplicarea moratoriului pe toate construcțiile de blocuri multietajate în zonele rezidențiale.

Oleg Popșoi (PAS) a menționat că va dezvolta orașul în stil european, cu transport public calitativ, stații de așteptare la 3 min distanță de fiecare gospodărie. În același sens, vor fi construite parcuri, terenuri de joacă, străzi și trotuare. De asemenea, va fi preocupat de rezolvarea problemei ambuteiajelor și implementarea proiectelor ample de infrastructură. Totodată, ar putea fi construită o școală și o grădiniță.

Serghei Cazacu (PPDA) intenționează să adune o echipă de oameni care vor reprezenta societatea și împreună vor elabora Planul Urbanistic General.

Nicolai Cristian (PSRM) va fi preocupat de rezolvarea problemelor de apeduct și de infrastructură locală. De asemenea, și-a planificat pe parcursul mandatului să construiască grădinițe, școli și cel puțin un scuar. Va promova transparența decizională și eficacitatea bugetului localității. 

 

Transparență prin transmisiuni în direct, digitalizarea serviciilor, consultări publice

Pentru a îmbunătăți nivelul de transparență a primăriei și participare a locuitorilor în procesul decizional:

Nicolai Cristian (PSRM) va efectua transmisiunea live a ședințelor și va opta pe comunicarea deschisă a informației cu cetățenii. 

Serghei Cazacu (PPDA) va digitaliza serviciile publice și procesul de depunere online a cererilor.

Oleg Popșoi (PAS) a reiterat soluția propusă de contracandidatul anterior, astfel și-a propus să stopeze birocrația. Va prezenta toate datele cu privire la costuri și etapele de realizare a proiectelor investiționale. De asemenea, a propus dezvoltarea unei aplicații care va permite cetățeanului de a fotografia, indica locația și descrie amănunțit o problemă cu care se confruntă, asta va permite înregistrarea direct în baza de date a Primăriei. Suplimentar, va regândi rolul Casei de Cultură, în așa mod ca aceasta să devină un centru de activități. 

Mihai Onofrei (MAN) intenționează să organizeze consultări publice pentru aprobarea bugetului localității. Prezentarea publică a destinațiilor de cheltuire a bugetului public pe parcursul unui an. Lunar, vor fi desfășurate ședințe în consiliu, cu un grafic fixat în prima jumătate a anului, prin abordarea subiectelor de interes public.

Reprezentantul lui Sergiu Margine (Mișcarea „Respect Moldova), Ion Ștefăniță a enumerat o serie de măsuri:

  • Organizarea ședințelor ordinare și extraordinare, ședințelor de specialitate în cadrul Comisiilor de specialitate, care trebuie sa fie transmise online;
  • Desfășurarea consultărilor publice pentru toate inițiativele din Durlești;
  • Elaborarea unei pagini online care prezintă procesul de eliberarea actelor permisive;
  • Comunicare deschisă și transparentă între primar și cetățeni.

 

Întrebări pentru contracandidați

Ion Ștefăniță (Mișcarea „Respect Moldova) către Mihai Onofrei (MAN):

De cât timp este necesar pentru rezolvarea problemei ambuteiajelor de pe str. Tudor Vladimirescu? Numiți 3 pași concreți?

Mihai Onofrei (MAN) a informat că ar rezolva problema prin: Construirea cercului de pe această stradă, instalarea unui semafor pe buton la trecerea de pietoni din fața magazinului Linella. Extinderea arterei acestui drum din acei 3,5 m care-i are trotuarul din partea stângă, pentru a mai suplini cu o bandă de transport. În același timp, următoarea trecere de pietoni, la 10 m distanță ar trebui să dispară de acolo, iar intersecția cu str. Paris ar trebui să aibă o singură bandă. Soluția respectivă ar putea fi realizată în decurs de jumătate de an.”  


Mihai Onofrei (MAN) către Eleonora Șaran (fosta primară a orașului Durlești): 

Programul de activitate 2019 – 2020 includea 10 puncte, însă nici 50% din ele nu au fost executate. Anterior, în programul ei era prezent punctul cu privire la instituirea interdicției pentru construcțiile cu mai mult de 3 nivele în zonele cu construcții individuale până la 3 nivele. Astăzi, nu găsim așa mențiuni asupra acestui subiect. Oare de ce acest punct a dispărut?

Eleonora Șaran nu a fost prezentă la dezbatere.


Oleg Popșoi (PAS) a reproșat fostei primare:

„Oare 8 ani de zile nu a fost destul pentru a elabora un plan urbanistic general? Orașul Durlești are multe blocuri construite neconform. De ce în 8 ani nici măcar nu s-a pretins la elaborarea unui asemenea plan?”

Eleonora Șaran nu a fost prezentă la dezbatere.


 Serghei Cazacu (PPDA) către Mihai Onofrei (MAN):

Când a fost mai bine, atunci când ai fost în echipa fostei primare sau atunci când ați fost alături de oamenii care își doreau ceva să facă pentru acest oraș?

Mihai Onofrei (MAN) a precizat: „Atunci când am observat că lucrurile iau o altă direcție, m-am opus deciziilor luate de primară”.


Nicolai Cristian (PSRM) către Oleg Popșoi (PAS):

În Durlești avem un fenomen răspândit când se acaparează în mod abuziv terenurile publice de către unii locuitori mai puțin onești. Cum ați vedea rezolvarea acestei probleme?

Oleg Popșoi (PAS) a răspuns: „Fiecare om trebuie să aibă proprietatea în limita hotarelor stabilite de către cadastru, deoarece nimeni nu este mai presus în fața legii. Ce ține de liniile roșii, elaborarea unui Plan Urbanistic General, va stabili ce și unde se poate de construit.”


Locuitorii întreabă

Cât de des și cu ce periodicitate va da reprezentantul darea de seama în fața cetățenilor? (adresată unui singur candidat)

Reprezentantul lui Sergiu Margine (Mișcarea „Respect Moldova), Ion Ștefăniță a declarat că pentru o transparență maximă, va fi necesar de raportat cel puțin lunar.

Care sunt valorile personale care ar suprima valorile celorlalți candidați? (adresată unui singur candidat)

Oleg Popșoi (PAS) a enumerat prin ce el se diferențiază de ceilalți:
a) Colaborare la nivel local;
b) Găsirea consensului la nivel de Consiliu;
c) Dezvoltarea orașului pentru copii și crearea unui mediu confortabil pentru mamele acestora;
d) Valorile profesionale nu contravin cu cele personale și cele politice;
e) Comunicare eficientă între nivelul local și mediul politic.

Care este viziunea Dvs în calitate de Primar pentru spațiile publice din Durlești?


Reprezentantul lui Sergiu Margine (Mișcarea „Respect Moldova), Ion Ștefăniță a declarat: „vom apela la arhitecți peisagiști pentru elaborarea unui concept armonios și-l vom consulta public.”

Mihai Onofrei (MAN) a constatat: „Parcul „La Izvor” trebuia reabilitat, doar că este de mirare pentru toată lumea din ce buget se fac aceste lucrări. Când a fost elaborat și cu cine a fost consultat proiectul de amenajare? Ne întoarcem la concluzia că bugetul localității nu este gestionat legal. Toate locurile publice trebuie reconstruite.”

Oleg Popșoi (PAS) a oferit detalii cu privire la acțiunile întreprinse: „Consiliul orașului Durlești a emis o decizie, care va delimita parcul „La Cișmele” (acesta nu există oficial) care nu are un hotar definit, și nu înțeleg cum se efectuează lucrări atunci când nu este delimitat.

Serghei Cazacu (PPDA) a confirmat că parcul nu are până acum un statut juridic și nu este delimitat, declarând: „Se investesc bani, fiind un pas electoral, însă este riscul ca acești bani să ajungă tot în mâinile proprietarilor. Lucrările care se fac acolo sunt foarte costisitoare. Vom ajunge în momentul în care vom fi taxați pentru a intra pe acest teritoriu.” Candidatul a concluzionat că în fiecare sector trebuie să existe terenuri de recreere.  

Nicolai Cristian (PSRM) a oferit detalii suplimentare: „Asupra acestui parc în ziua de azi nu sunt înregistrate drepturi de proprietate. Am alocat 800 mii lei pentru amenajarea parcului, cu termen de implementare până la 31 octombrie 2022. Cu toate acestea, noi investim bani într-un teren public care posibil să devină privat.” 

Cum vedeți rezolvarea problemei drogurilor? (adresată unui singur candidat)

Reprezentantul lui Sergiu Margine (Mișcarea „Respect Moldova), Ion Ștefăniță a menționat că pentru rezolvarea acesteia ar fi necesară colaborarea directă a organelor de poliție cu Primăria, astfel ca spațiile publice, zonele abandonate să fie monitorizate.

Cum veți dezvolta str. Tudor Vladimirescu pentru a rezolva problema ambuteiajelor? (adresată unui singur candidat) 

Oleg Popșoi (PAS) a constatat că: „Ambuteiajele se formează nu doar din cauza străzi înguste, ci și din cauza lipsei locurilor de muncă în orașul Durlești. Latitudinea străzii este de 16 m, care ne permite să lăsăm câte 2 m de trotuar din fiecare parte, câte o zonă verde de 0,5 m din fiecare parte, 4 benzi de circulație, câte 3 m pentru benzile destinate transportului public șii câte 2 benzi de 2,5 m pentru mașini. Am putea adăuga și  2 ronduri. De asemenea, vom face așa ca problema sa nu mai reapară peste câțiva ani și să fim nevoiți să reinvestim bani în proiect.”

Cum veți face legătura dintre Primărie și Consiliu, pentru a avea o muncă sigură astfel ca oamenii să beneficieze de ea?

Serghei Cazacu (PPDA) a declarat că: „Mulți cunosc care sunt capacitățile mele, iar în mandatul de consilier, am încercat să fiu alături de fiecare pentru a avea aceeași viziune asupra problemelor din localitate. Sper ca viitorul primar să poată consolida toate forțele, deoarece toți vom avea de suferit dacă nu vom găsi acea problema care ne unește.”

Oleg Popșoi (PAS) a remarcat că: „Un primar care nu a găsit o limbă comună cu 9 consilii, 46 de oameni, nu are cum să ne asculte pe toți noi, 29 mii de oameni care suntem în localitate. În 2 ani consilierii sunt cei care au făcut primul pas înainte  spre colaborare cu Primăria prin discuții publice. ” Acesta a reiterat că interesul localității este mai presus decât interesul agenților economici sau a anumitor persoane din primăria orașului Durlești.

Mihai Onofrei (MAN) a privit întrebarea dintr-o altă perspectivă: „Poate problema nu este în Consiliu, ci în Primar? Atunci când îți propui să dezvolți o localitate, trebuie să lași orice fel de orgoliu, trebuie să ai comunicare cu consilierii.”

Nicolai Cristian (PSRM) a concluzionat cele spuse de contracandidați: „La urmă s-a ajuns că primarul și Consiliul se află în două tabere diferite, când inițial ne-am pornit cu pasul drept, cu intenții bune.” 

Cum putem să vă oferim încredere noastră, luând în considerare unele proiecte anterioare votate în calitate de consilieri? Totodată, există un Plan Urbanistic al orașului Durlești?

Nicolai Cristian (PSRM) a confirmat existența Planului Urbanistic General, însă a menționat că acesta este învechit și nu a fost actualizat din anul 2007. Acesta a reproșat fostei primare: „Nu au fost destule 2 mandate pentru elaborarea unui nou plan. La începerea mandatului va fi nevoie de elaborarea unui nou plan pentru oraș.”

Serghei Cazacu (PPDA) a recunoscut că: „Multe proiecte au fost aprobate deoarece consilierii au fost obligați să le voteze, a fost pusă presiune pe ei. Extinderea haotică de acum este rezultatul „puzurilor” votate atunci. ” 

Oleg Popșoi (PAS) a confirmat importanța existenței unui PUG, menționând că: „Acesta este un punct important pe care ne vom axa cu echipa, fiind elaborat pentru o perioada de 10 ani. De asemenea, a fost angajat un avocat care să ne reprezinte în instanțele de judecată.”

Mihai Onofrei (MAN): „Nu am votat nici un PUZ care să fie în detrimentul orașului. Mă refer la planuri urbanistice zonale, care au fost dorite de cetățeni, nu de agenții economici.” De asemenea, a mai adăugat că: „Avocatul care ne-a reprezentat interesele în instanțele de judecată a fost plătit din buzunarul nostru.”

Reprezentantul lui Sergiu Margine (Mișcarea „Respect Moldova), Ion Ștefăniță, a precizat că numărul. blocurilor în Durlești a crescut treptat. Dacă cetățenii vor solicita construcția blocurilor sau caselor de locuit suplimentar, vor fi identificate terenuri.  

Mihai Onofrei (MAN) și-a completat răspunsul anterior, adăugând: „Noi, în calitate de consilieri am votat în Consiliu un moratoriu în care se interzicea construirea blocurilor multietajate în zonele rezidențiale. Au fost deschise 4 dosare penale în baza mărturiilor false depuse de către 2 actuali consilieri și juristul Primăriei, pentru ca nu cumva această decizie de Consiliu să între în vigoare. Da, avem sectoare unde putem dezvolta așa ceva, însă agenții imobiliari nu doresc acolo, pentru că nu există infrastructură.”

La final de dezbatere, candidații au îndemnat locuitorii să participe la alegerile locale din 5 noiembrie 2023 și să-i voteze.

Înregistrarea dezbaterii o puteți urmări accesând acest link. Detalii despre programele electorale, afilierile politice și declarațiile de avere găsiți în acest articol

Dezbaterile au fost organizate de Asociația Obștească Primăria Mea, cu susținerea financiară a Fundației Soros Moldova. Opiniile exprimate aparțin autorilor și nu reprezintă poziția Asociației Primăria Mea sau a Fundației Soros Moldova.


Autoare: Alina Stăvilă