Ce facem cu transportul din Durlești?
Transportul public ineficient sau chiar inexistent, învechit, care nu vine la timp și aglomerat este o problemă constantă care afectează locuitorii or. Durlești. În perioada pandemică, situația s-a înrăutățit, numărul de microbuze s-a redus, iar ruta 129 și-a sistat activitatea. Autoritățile promit autobuze care vor fi achiziționate abia la sfârșit de an. Între timp, durleștenii așteaptă în stații zeci de minute, parcurg kilometri întregi până la cea mai apropiată stație și se îmbulzesc în microbuze, fără a putea respecta măsurile de protecție împotriva virusului COVID-19. În asemenea condiții, necesitatea unor soluții rapide este tot mai mare.
Primăria Mea a organizat mai multe discuții publice cu cetățenii, a transmis solicitări și petiții autorităților. În luna februarie, am organizat o discuție publică, la care au participat locuitori ai or. Durlești, consilieri locali și municipali, primara or. Durlești, Eleonora Șaran, și viceprimarul Victor Morgoci. Am discutat mai multe posibile soluții la problema transportului, printre care:
- Alocarea unităţilor de transport suplimentare;
- Reîntoarcerea rutelor de autobuz 9 şi 11;
- Prelungirea traseului troleibuzului 35 până la şos. Balcani şi Alba Iulia;
- Prelungirea traseului troleibuzului 1 până la şos. Balcani;
- Modificarea traseelor transportului public;
- Crearea unei rute locale.
Discuție publică: Transportul public din zona Durlești 2
Опубликовано Primăria Mea – or. Durleşti Вторник, 25 февраля 2020 г.
După discuții, am expediat solicitările autorităților municipale și celor locale.
Direcția Transport a mun. Chișinău ne-a comunicat că:
- Municipalitatea urmează să cumpere 100 de autobuzelor până la 31 decembrie 2020. Câteva unități vor fi alocate pentru Durlești;
- Numărul de autobuze alocate pe ruta 11 (str. Ismail – or. Durlești – piața Dimitrie Cantemir) va fi majorat în mod prioritar. Numărul exact se va stabili în baza fluxului de pasageri și a posibilităților tehnice;
- Pentru Durlești 2 va fi examinată posibilitatea deschiderii unei rute noi pe str. Codrilor;
- Ruta de microbuz 129 și-a sistat activitatea.
Primăria Durlești ne-a comunicat că:
- A organizat o ședință cu consilieri locali și municipali, reprezentanți ai Direcției Transport din mun. Chișinău și operatori de transport public.
- A solicitat de la primăria Chișinău modificarea itinerarului unei rute existente, care deservește or. Durlești.
- Așteaptă câteva autobuze procurate de mun. Chișinău să fie redirecționate către Durlești.
- Nu a renunțat la ideea unei rute de transport local, dar o decizie va fi luată doar după ce vor circula noile autobuze.
Ce urmează?
- Vom monitoriza procesul de procurare a celor 100 de autobuze și vom continua să solicităm autorităților să asigure or. Durlești cu nr. necesar de unități.
- Vom continua să solicităm mai multă informație și să obținem promisiuni exacte despre numărul de autobuze care vor fi alocate pentru Durlești și traseele pe care acestea vor circula.
- Vom informa locuitorii despre promisiunile și planurile autorităților municipale și locale, inclusiv cele legate de crearea unei rute locale.
Dacă vrei să contribui la un transport public eficient în orașul Durlești:
- Alătură-te grupului Viber Transport Public Durlești, scriindu-ne un mesaj la 060212112.
- Aderă la grupul Facebook „Transport public calitativ în Durlești”, urmărește pagina noastră de Facebook și pagina web durlesti.primariamea.md.
- Scrie-ne la echipa@primariamea.md cum vezi soluționarea problemei și cum poți contribui personal.
- Participă la discuțiile organizate și înaintează propuneri.
Primăria Mea este o asociație obștească care monitorizează autoritățile locale și nu reprezintă primăria orașului Durlești.