Ședința Consiliului Local: o nouă încercare de a aproba bugetul și taxe locale noi

Marți, 20 iunie 2023, Consiliului local se va reuni într-o ședință ordinară convocată de primărie. Pe agendă a revenit aprobarea bugetului localității pentru anul curent, după ce timp de două luni consilierii și reprezentanții primăriei nu au găsit un consens. De asemenea, primăria propune introducerea unei taxe locale pentru servicii de intermediere în comerț și modificarea taxei pentru panouri publicitare. 

Este abia a doua ședință din acest an cu subiecte noi pe agendă, după ce timp de două luni, din martie până mai, consilierii locali au epuizat subiectele propuse la prima ședință a Consiliului local din 23 martie. 

Ședința va avea loc la ora 10:00 în incinta sălii de ședință a primăriei or. Durlești, iar orice cetățean  interesat poate participa. 

Iată câteva dintre cele mai importante proiecte de decizie ce urmează să fie votate de consilierii locali:

 

Aprobarea bugetului pentru anul 2023 în lectură finală 

Cu cheltuieli de 103,2 milioane de lei, cu 36 de milioane de lei mai mult față de anul trecut, este propunerea de buget a primăriei pentru acest an în lectură finală.

Primăria a cerut aprobarea bugetului încă la prima ședință a consiliului local din acest an acum două luni, dar consilierii au refuzat să voteze bugetul, fără a primi mai întâi un raport din partea primăriei despre cum a cheltuit bugetele din anii precedenți. Reprezentanții primăriei însă nu au venit cu rapoartele solicitate de consilieri la niciuna din cele cinci zile de ședință care au avut loc în acest an. 

Bugetul localității trebuie votat până la începutul anului cel târziu. Atât timp cât bugetul pentru anul curent nu este aprobat, primăria face doar cheltuieli provizorii, de aceeași valoare și pe aceleași linii de buget ca și anul trecut, fără a putea finanța proiecte noi de infrastructură. 

Conform bugetului votat în prima lectură, circa jumătate din suma de 103,2 milioane prevăzută pentru cheltuieli este destinată pentru proiecte de infrastructură (drumuri, apeduct, canalizare, amenajare a curților), iar o treime – pentru finanțarea instituțiilor de învățământ din localitate. 

 

Rectificarea bugetului pentru 2023

Dacă va fi votat bugetul, primăria mai propune distribuirea unei sume suplimentare de circa 52 de milioane de lei, rămasă din bugetul anului trecut. 

Trei sferturi din sumă, adică peste 38 de milioane de lei, vor fi folosiți la diverse proiecte de infrastructură, cum ar fi iluminat, rețele de canalizare, apeduct și reparația drumurilor.

 

Modificarea unor taxe locale pentru anul 2023 

  1. Se introduce o taxă locală comercială nouă, și anume pentru „Intermediere în comerț” cu cota anuală de 5 000 lei.
  2. Se introduce o nouă categorie de construcții pentru care va fi prevăzut expres cât costă eliberarea certificatului de urbanism, autorizațiilor în construcție sau desființare, și anume „căsuțe de vacanță”, iar costul actelor în construcție eliberate de primărie va fi de 100 lei.
  3. „Taxa pentru dispozitive publicitare” în valoare de 10 000 lei anual pentru fiecare mp, se modifică în „taxa pentru panouri publicitare exterioare amplasate pe teritoriul APL”; se adăugă o nouă taxă – „taxa pentru panourile publicitare” cu o cotă de 50 lei/m2 pe an.

 

Concurs pentru a selecta o nouă companie pentru evacuarea deșeurilor

Dacă decizia va fi votată, primăria va lansa o licitație pentru a selecta o nouă companie care să presteze serviciile de evacuare a deșeurilor menajere din localitate. Agentul economic care presta acest serviciu până acum,  SRL „Manevla Com”, a anunțat sistarea prestării serviciilor de evacuare a deșeurilor menajere de la începutul lunii iunie. 

 

43 decizii funciare 

În agendă mai sunt 43 de proiecte de decizii funciare, prin care se soluționează diverse cereri ale cetățenilor în privința terenurilor pe care le dețin sau pretenții față de terenurile primăriei.

Consultați mai jos documentul integral cu ordinea de zi a ședinței din 20 iunie 2023.

Primăria Mea va transmite în direct ședința pe pagina de Facebook.