Primăria Durlești începe al doilea an consecutiv cu un buget provizoriu și ratează 34 de milioane de lei. Cum s-a ajuns aici?
Primăria a propus pentru anul 2024 un buget de 112,4 milioane de lei. Consilierii au refuzat să-l voteze și în acest an, pentru că nu a fost discutat în prealabil în comisia responsabilă de buget.
Până primește votul consilierilor, primăria are la dispoziție doar un buget provizoriu, cu 34 de milioane mai sărac și care împiedică primăria să cheltuie pentru necesitățile noi care vor apărea în acest an.
Se întâmplă la fel ca în 2023. Primăria Durlești a gestionat localitatea pe tot parcursul anului 2023 cu un buget provizoriu, deoarece nu a obținut aprobarea consilierilor pe întreaga durată a anului precedent.
Consilierii au blocat bugetul anul trecut, din motiv că reprezentanții primăriei nu s-au prezentat la ședințele organizate de aleșii locali, unde aceștia ar fi trebuit să ofere explicații cu privire la cheltuielile efectuate în anii anteriori.
DE CE NU S-A VOTAT BUGETUL PENTRU 2024
Bugetul propus de primărie pentru anul 2024 prevede venituri de 112,4 milioane de lei și tot atât pentru cheltuieli. Jumătate din bani se preconizează să fie cheltuiți pentru investiții în drumuri și amenajări locative. Mai exact, au fost planificate șase proiecte de reparație a străzilor, amenajarea a două cartiere locative cu parcare, teren de joacă pentru copii și iluminat, trei proiecte de canalizare și proiectarea clădirii grădiniței nr. 3 și a primăriei. Însă, consilierii au amânat examinarea lui.
Bugetul de 112,4 milioane de lei a fost înaintat de primărie pentru a fi dezbătut de consilierii locali la ultima ședință din an, 26 decembrie 2023. Aleșii locali au exclus proiectul de buget din lista subiectelor ce urmau să fie votate de consilieri și au amânat examinarea lui pentru ședința următoare.
Amânarea a fost propusă de consilierul PAS, Oleg Popșoi. Acesta a argumentat că proiectul bugetului trebuie analizat mai întâi în comisia de specialitate responsabilă de buget, din care fac parte șapte consilieri din toate fracțiunile – o procedură prin care trebuie să treacă orice proiect de decizie care implică decizii financiare. În cadrul comisiei, consilierii de obicei adresează întrebări reprezentanților primăriei și propun modificări la proiectul de buget. Comisia buget a fost creată abia în ședința din 26 decembrie 2023, ca urmare a alegerilor locale din noiembrie.
Conform legii, dacă până la finalul anului nu este aprobat bugetul pentru anul viitor, se va aplica un buget provizoriu, care este mai restrictiv. Asta pentru că, nu permite primăriei să cheltuie banii pentru alte scopuri și să aloce alte sume de bani decât a făcut-o anul trecut. Astfel, proiecte noi de investiții sunt blocate și nu va fi posibilă finanțarea necesităților care pot apărea în acest an.
Prin urmare, până bugetul va fi votat de consilieri în 2024, primăria a aprobat un buget provizoriu „mai sărac”.
CE PREVEDE BUGETUL PROVIZORIU
Primăria or. Durlești a început anul cu un buget provizoriu cu venituri de 78,4 milioane de lei și tot atât pentru cheltuieli, cu 30% mai puțin decât a planificat pentru 2024.
Veniturile vor fi formate, în proporție de 50% din transferuri de la bugetul de stat. În mod normal însă principala sursă de venit a orașului constă în impozitul pe venit, reținut din salariile locuitorilor și din activitățile independente din domeniul comerțului. Primăria estima că, în 2024, va colecta circa 50 de milioane de lei la bugetul local din impozitul pe venit, de două ori mai mult decât va avea la îndemână în cazul bugetului provizoriu de care dispune în prezent.
Infografic: Venituri buget provizoriu vs buget planificat 2024
Cheltuielile disponibile în bugetul provizoriu sunt limitate la 78,4 milioane de lei, ceea ce înseamnă că primăria ratează o sumă de 34 de milioane de lei pentru a investi în nevoile orașului: drumuri, canalizări și apeducte, reparația școlilor și grădinițelor, amenajarea curților de bloc.
Cel mai mult au avut de suferit cheltuielile pentru drumuri, care sunt cu 60% mai mici în bugetul provizoriu față de bugetul pe care l-a propus primăria pentru acest an. Astfel, autoritățile locale vor avea la îndemână doar 17,6 milioane de lei pentru a repara străzile orașului, din cele circa 45 de milioane de lei propuse de primărie.
Similar, cheltuielile pentru școli și grădinițe (învățământ), întreținerea administrației (servicii de stat cu destinație generală), protecție socială, cultură și sport vor fi reduse în total cu circa 10 milioane de lei. Sunt mai mari doar investițiile în dezvoltarea comunală (amenajarea cartierelor, proiecte de iluminat, canalizare, apeduct).
Infografic: Cheltuieli buget provizoriu vs buget planificat 2024
CE PROPUNE PRIMĂRIA ȘI CE-ȘI DORESC CETĂȚENII
În ultima versiune a bugetului propus de primărie pentru acest an, dar neaprobată deocamdată de consilieri, regăsim o listă de proiecte de investiții capitale, pe care primăria planifica să le execute de-a lungul anului 2024.
În total 61,8 milioane de lei, dintre care mai mult de 70% se preconizau să fie investite în reparația drumurilor:
- Reparația capitală a străzilor în șase proiecte: str. Viilor – str. Sadoveanu; str. Ion Soltîs; str. Rezistenței; str. Hotinului; str. Timișoara; str. Al. Donici și plombarea străzilor centrale – 45,3 milioane de lei;
- Construcția a trei proiecte de canalizare: stradelele 1, 2, 3, 4 Testemițeanu; str. Trandafirilor, str. N.Sulac, str. Cireșului; str. Rediul Mic – str. V. Lupu – 7 milioane de lei;
- Amenajarea a două cartiere locative: str. Chimiștilor; str. Testemițeanu – 6,8 milioane de lei;
- Alte cheltuieli de amenajare – 1,9 milioane de lei;
- Proiectarea construcției clădirii grădiniței nr. 3 – 400 mii de lei;
- Proiectarea construcției clădirii edificiului primăriei – 400 mii de lei;
Proiectele din această listă care nu au fost demarate anul trecut și, respectiv, nu au figurat în bugetul din 2023, nu vor putea fi finanțate în acest an din bugetul provizoriu. Acestea vor fi blocate până când bugetul deplin va fi votat de consilierii locali.
Pe de altă parte, cetățenii și-ar fi dorit mult mai multe investiții în infrastructura orașului. Aceștia ar fi cerut reparația capitală a peste 30 de străzi, mai multe proiecte de apeduct și canalizare, iluminat pentru 13 străzi, stații pentru transport public și rezolvarea problemei câinilor maidanezi. Propunerile locuitorilor pot fi consultate aici.
Primăria afirmă că ar fi primit circa 40 de propuneri pentru investiții capitale din partea locuitorilor din Durlești, în timpul procesului de consultare publică a bugetului. Totuși, A.O. „Primăria Mea” pune la îndoială autenticitatea sugestiilor pe care primăria declară că le-a colectat de la cetățeni, având în vedere că procesul de consultare publică nu a fost pe deplin accesibil și eficient.
CONSULTAREA BUGETULUI – DOAR DE BIFĂ
Locuitorii au avut la dispoziție șapte zile lucrătoare pentru a transmite sugestii pentru buget, în perioada 27 noiembrie – 6 decembrie 2023. Aceștia au putut expedia propunerile la adresa de email a primăriei, prin telefon sau la sediul instituției. Doar că este puțin probabil ca cetățenii să fi aflat despre consultările organizate de primărie.
Anunțul nu a fost publicat pe prima pagină a site-ului primăriei sau la secțiunea „Noutăți”, ci la rubrica „Dispoziții” cu titlul „Dispoziția nr. 429 – d „Cu privire la organizarea consultărilor publice privind aprobarea bugetului local al orașului Durlești”. Doar un cetățean familiarizat cu structura paginii web a primăriei și cu tipurile de acte emise de executiv ar găsi această informație. Mai mult, anunțul nu a fost distribuit nici pe rețelele de socializare. Astfel, probabilitatea ca locuitorii să afle despre aceste consultări este foarte mică.
Primăria trebuie să organizeze consultări publice cât mai participative, să ofere cât mai multe căi pentru ca cetățenii să se poată da cu părerea și să prezinte cifrele din buget într-un mod cât mai clar. Asta pentru că, un buget ar trebui să țină cont în primul rând de nevoile cetățenilor din localitate. Ei sunt cei care cunosc cel mai bine care sunt necesitățile comunității și trebuie întrebați primii atunci când se planifică cum să fie cheltuiți acești bani.
În acest caz, iată câteva recomandări cum ar fi putut primăria Durlești să asigure o participare autentică și informată a locuitorilor la consultarea bugetului pentru acest an:
- Să publice anunțul cu privire la consultarea publică a bugetului în cât mai multe surse de informare, accesibile locuitorilor: anunțul trebuie să se regăsească pe prima pagină a site-ului primăriei, dar și pe rețelele de socializare. De asemenea, anunțul trebuie afișat fizic, pe postere, în locurile cu un flux mai mare de cetățeni, cum ar fi stații auto, panouri informative, așa încât cât mai mulți locuitori să afle despre consultarea bugetului;
- Să consulte cetățenii prin metode diverse: pe lângă publicarea unui anunț pe pagina web a primăriei, administrația locală ar fi putut organiza dezbateri sau audieri publice, pentru ca cetățenii să aibă ocazia să-și exprime părerea și verbal, și să adreseze întrebări reprezentanților primăriei. Dezbaterile și audierile trebuie organizate în ore convenabile locuitorilor, în afara orelor de serviciu sau în weekend. Pot fi utilizate și instrumente online – Google Forms, discuții pe Zoom sau alte platforme.
- Să prezinte cifrele din buget într-un mod cât mai clar: în prezent, proiectul bugetului este prezentat sub forma unui șir de tabele, ceea ce îl face dificil de înțeles pentru un cetățean obișnuit. Însă, o alternativă mai eficientă ar fi prezentarea cifrelor din buget prin intermediul graficelor, evidențiind distribuția fondurilor pentru diverse categorii de cheltuieli. Această prezentare ar putea fi însoțită de un sumar explicativ, în care să se evidențieze prioritățile, investițiile majore și schimbările semnificative față de anii anteriori. Mai mult, acest sumar ar trebui redactat într-un limbaj simplu și accesibil, evitând jargoanele financiare, astfel încât să fie asigurată înțelegerea de către toți cetățenii, indiferent de nivelul lor de expertiză în finanțe.
- Să ofere timp suficient cetățenilor pentru a studia proiectul și a veni cu recomandări: Legea privind transparența în procesul decizional spune că termenul de prezentare a recomandărilor va constitui cel puţin 10 zile lucrătoare de la data mediatizării anunţului, pe când primăria a scurtat acest termen cu trei zile.
CE URMEAZĂ
Bugetul provizoriu cu 34 de milioane de lei în minus va fi aplicat până în momentul în care cei 27 de consilieri vor vota bugetul deplin propus de primărie și modificările înaintate de aleșii locali.
Pentru asta, este nevoie ca, mai întâi, membrii comisiei buget să se reunească în ședință, să analizeze proiectul de buget, să primească clarificări de la reprezentanții primăriei și să discute schimbările pe care vor să le introducă la alocarea banilor.
Comisia buget s-a întrunit de câteva ori de la finalul anului trecut, dar încă nu a ajuns la un consens cu reprezentanții primăriei în privința distribuirii banilor pentru acest an.
Următoarea ședință a consiliului local, la care să fie propus spre vot bugetul anului 2024, deocamdată nu a fost convocată.