Turul II în Durlești: dezbateri cu un singur candidat

Pe 19 noiembrie, durleștenii vor decide cine va ocupa funcția de primar al orașului. În turul doi s-au calificat Eleonora Șaran (CUB) și Oleg Popșoi (PAS). Cel din urmă a participat la dezbaterea electorală organizată de Asociația Primăria Mea în data de 29 octombrie 2023, pe când candidata CUB nu a dat curs invitațiilor nici în primul, nici în al doilea tur.

Astfel, de această dată, localnicii nu au avut parte de o dezbatere clasică, deoarece a fost prezent doar un singur candidat. Acesta a prezentat viziunea de dezvoltare a orașului și a răspuns la întrebările moderatorului și ale locuitorilor prezenți și celor care au urmărit online dezbaterea.

Strategia de dezvoltarea a orașului formulată de candidatul PAS prioritizează rezolvarea următoarelor probleme:

  • Transportul public.

    „Trebuie să avem transport public pe care putem conta, transport public care descurajează șoferul să meargă cu mașina personală, deoarece o altă problemă în ordine prioritară sunt ambuteiajele”.

  • Parcurile și terenurile de joacă.

    „Consider că nu am meritat ca o localitate de 22 000 de cetățeni să nu aibă măcar un parc sau să aibă un parc de 30 ani care acum, în prag de alegeri, se încearcă a fi reabilitat în pripă”.

    Oleg Popșoi (PAS) a promis că va fi identificată fiecare parcelă liberă de pământ, pentru a fi înverzită și amenajată. 

  • Siguranța – atât a pietonilor și bicicliștilor, cât și a șoferilor. Candidatul a identificat multe străzi pe care copii merg spre instituțiile de învățământ, fără trotuare. Acestea prezintă un pericol iminent pentru locuitori:

    „Am văzut cu toții accidentele ce se întâmplă pe strada Ialoveni, accidente săptămânale care au loc la cercul de lângă Uzina Chimică”. 

Locuitorii întreabă

Cum va fi obținută susținerea consilierilor din alte partide pentru racordarea canalizării de pe str. Hotin, str. Ghioceilor la cea orășenească?

Candidatul a menționat că din consiliul local fac parte mai multe formațiuni politice – fat care nu ar trebui să ducă la dezbinare, dar la mărirea gradului de accesibilitate a locuitorilor în mai multe instituții de diferite nivele. În același timp, acesta și-a asumat angajamentul ca în vara anului viitor să asigure repararea drumului, însă referitor la canalizare nu a putut oferi un termen exact, deoarece urmează să afle părerea specialiștilor.

Ce întrebare ați fi acordat Eleonorei Șaran (CUB)?

De ce în mandatele anterioare nu a inițiat lucrul asupra Planului Urbanistic General? Ar fi fost oare comodă lipsa acestuia pentru anumite ilegalități?”.

Cum vor fi atrase investițiile străine pentru crearea noilor locuri de muncă?

Candidatul a remarcat că problema ambuteiajelor dimineața și seara este cauzată, în mare parte, de necesitatea locuitorilor de a se deplasa la serviciu, care se află în afara orașului. Drept exemplu, a vorbit despre Stăuceni, menționând că agenții economici care activează legal trebuie să primească sprijin din partea APL.

Cum va fi asigurată accesibilitatea persoanelor cu nevoi speciale în instituțiile publice?

Oleg Popșoi (PAS) a adăugat că infrastructura din oraș nu este accesibilă pentru mamele cu copii în cărucioare. Cauza problemei ar fi înrădăcinată în implementarea proiectelor haotic în perioada electorală. Soluția ar fi implicarea specialiștilor, deoarece nu poate o singură persoană să le cunoască pe toate.

Cum ne asigurăm că vocea fiecăruia va fi auzită?

Consiliile economice sătești sau grupurile civice vor fi un sprijin pentru primar și trebuie susținute deoarece vor informa despre problemele actuale ale societății. 

Primarul are obligația să lucreze în folosul fiecărui cetățean – și pentru cei care au votat, și pentru cei care nu au făcut asta. În acest sens, cum va fi asigurată buna conlucrare între autoritatea executivă (primăria) și cea deliberativă (Consiliul local)?

Popșoi a citat un primar cunoscut din România, care a spus:

„…în primul an de mandat voi lucra pentru a câștiga încrederea celor care nu mi-au acordat votul lor.”

Cum va fi rezolvată problema deșeurilor menajere? 

„Am promis cetățenilor că vom face platforme pentru deșeuri de tip închis pentru fiecare asociație de locatari. Asta ar preveni înmulțirea câinilor fără stăpân, cât și a șobolanilor. Iar referitor la sortarea deșeurilor, nu trebuie să inventăm nimic, deoarece avem exemple în alte suburbii, precum e comuna Băcioi.”

Cum vor fi reprezentate persoanele în etate?

A fost reiterată intenția de a forma un consiliu, membrii cărora ar fi seniorii.

Cum va fi soluționată problema stării deplorabile a acoperișurilor unor blocuri locative?

Nu a fost vociferată o soluție exactă, dar candidatul și-a manifestat deschiderea de a se preocupa de problema dată, evitând pasarea de responsabilități altor instituții.

Facilități pentru veteranii de război?

Oleg Popșoi a reiterat aprecierea pentru veterani și a menționat că vocea acestora va fi auzită. Candidatul a spus că există fondul de rezervă care, în caz de necesitate, poate fi utilizat.


Cum va fi asigurată incluziunea socială?

Popșoi a declarat că cetățenii vor fi implicați prin consultări publice.

Cum se va rezolva problema incapacității canalizării vechi de a deservi blocurile locative?

Candidatul a confirmat că unele proiecte de îmbunătățire nu țin cont de subtilități și infrastructură.

Arată bine pe exterior, însă pe interior sunt cu defect. Problema este prezentă în mai multe zone din orașul Durlești, iar responsabilitatea este pasată de la o autoritate, la alta. Soluția ar fi în schimbarea canalizării ce străbate scuarul „La Cișmele”.

Unde se planifică construcția grădinițelor, parcurilor, terenurilor sportive pentru copii?

Oleg Popșoi a menționat că va fi identificat un teren comod pentru cetățeni pe str. Nicolae Dimo, care va fi procurat de APL și construită o grădiniță. În tronsonul dintre str. Cartușa și str. Nicolae Dimo există un teren în paragină cu o suprafață de 9 ha, care ar fi potrivit pentru amenajarea unui parc. În Planul Urbanistic General vor fi indicate terenurile care ulterior ar putea fi transformate în scuaruri. Cu referire la stadion, candidatul a spus că există unul care a fost vândut, însă vor fi verificate actele de vânzare-cumpărare pentru a-l întoarce în proprietatea publică.

Care este statutul sectorului 104? Când va fi permisă construcția caselor?

Potrivit candidatului, terenul este reparcelat și urmează a fi oferite autorizațiile pentru construcții.

La finalul dezbaterii, candidatul a mulțumit cetățenilor pentru participarea activă și a încurajat ieșirea la vot în turul II, care va avea loc pe 19 noiembrie 2023. 

Înregistrarea dezbaterii o puteți urmări accesând acest link

 

Dezbaterile au fost organizate de Asociația Obștească Primăria Mea, cu susținerea financiară a Fundației Soros Moldova. Opiniile exprimate aparțin autorilor și nu reprezintă poziția Asociației Primăria Mea sau a Fundației Soros Moldova.

Autoare: Alina Stăvilă