Bugetul orașului Durlești a fost aprobat pentru prima dată în ultimii cinci ani fără întârzieri, lucru pentru care au ținut să-și mulțumească reciproc consilierii și reprezentanții primăriei. Cu toate acestea, ca și în anii precedenți, unii aleși au reiterat solicitarea ca acesta să fie consultat public în format cât mai larg și cu participarea cetățenilor. Potrivit proiectului, în 2025 orașul Durlești va avea venituri și cheltuieli în sumă de aproape 140 milioane lei. Mai mult de o treime din acești bani vor merge pentru proiecte de infrastructură – reparație capitală de străzi, trotuare, construcția sistemelor de apeduct și canalizare. Consilierii au aprobat și sporuri salariale pentru angajații Centrului de Sănătate Durlești, noua Strategie de dezvoltare a instituției pentru anii 2024–2029 și au examinat mai multe proiecte de ordin funciar. În urma ședinței, orașul Durlești a obținut încă un cetățean de onoare – Andrei Golban, campion mondial la judo, medaliat cu bronz la Olimpiada de la Paris. 

La ședința consiliului orașului Durlești din 10 decembrie au fost prezenți toți consilierii. Ales președinte al întrunirii, consilierul PSRM Cristian Nicolai a venit cu solicitarea către colegi de a propune modificări la ordinea de zi. 

Consilierul MAN Mihail Onofrei a propus să fie inclus proiectul privind conferirea titlului de „Cetățean de onoare” al orașului pentru Andrei Golban, campion mondial la Judo care a obținut două medalii de bronz la Olimpiada de la Paris din anul trecut. 

Viceprimarul Mihai Enachi a propus includerea proiectului 10.13.4 „Cu privire la aprobarea raportului lucrării cadastrale”. 

Ambele propuneri, dar și ordinea de zi actualizată au fost aprobate cu votul unanim al consilierilor. 


Ordinea de zi


10.1 Aprobarea Bugetului orașului Durlești pentru anul 2025 în lectura II

Potrivit proiectului, supus anterior consultărilor publice și dezbaterilor în comisia de specialitate, veniturile și cheltuielile planificate ale orașului Durlești pentru anul 2025 vor constitui 139,9 milioane lei, cu un fond de rezervă în mărime de 2% sau 2,8 milioane lei. 

Venituri

  • Venituri proprii – 28,7 milioane lei; 
  • Defalcări de la impozitele și taxele de stat – 66,9 milioane lei; 
  • Resurse colectate de autorități/instituții – 2,6 milioane lei; 
  • Transferuri (cu destinație specială și generală) – 41,6 milioane lei. 

Cheltuieli

  • Servicii de stat cu destinație generală – 26 milioane lei; 
  • Servicii în domeniul economiei – 51,1 milioane lei;
  • Gospodăria de locuințe și serviciilor comunale – 9,8 milioane lei; 
  • Cultură, sport, tineret, culte și odihnă – 1,7 milioane lei; 
  • Învățământ – 49,9 milioane lei; 
  • Protecția socială – 1,1 milioane lei. 

Responsabilii din cadrul primărieii au prezentat și proiectele de investiții și construcții capitale pentru care în anul 2025 au fost preconizați aproape 86 milioane lei

Pentru gospodăria drumurilor au fost propuși spre alocare 51,1 milioane lei, care va include reparația capitală a străzilor sau porțiunilor de drum de pe următoarele artere: 

  • Strada Alexandru cel Bun
  • Strada Grigore Ureche și Petru Rareș
  • Strada și stradela Codrilor
  • Strada Eugeniu Florea
  • Strada și stradela Dacilor
  • Strada Junimii
  • Strada 27 August
  • Strada Haiduc Tobîltoc
  • Acces pietonal în pădurea din Durlești. 

Tot la această categorie au fost incluse cheltuielile pentru proiectare a drumurilor de pe străzile Livezilor, Nicolae Dimo, Tudor Vladimirescu, Mircești, Caucaz (trotuar), Stejarului și Sadoveanu-Hîrtoape. 

Pentru gospodăria de locuințe și gospodăria serviciilor locativ-comunale au fost alocați 9,8 milioane lei pentru: 

  • Reparația acoperișurilor din străzile Cartușa (nr. 44-46) și Alexandru Marinesc nr. 44; 
  • Construcția colectorului de canalizare din strada Boris Zavatin și proiectarea colectorului spre Ialoveni; 
  • Salubrizare, amenajare și altele. 

Pentru categoria învățământ au fost prevăzute lucrări de termoizolare a grădinițelor nr. 2 și 201, dar și proiectarea, demolarea și construcția clădirii grădiniței nr. 3, cu un buget total de 14 milioane lei. 

Iar la servicii de stat cu destinație specială, primăria a prevăzut 11 milioane lei, după cum urmează: 

  • Procurarea unității de transport (bobcat) – 1 milion lei; 
  • Construcția rețelei de canalizare la Centrul de Sănătate – 2 milioane lei; 
  • Construcția Centrului Multifuncțional Durlești, care va include în sine Primăria, poșta, sectorul de poliție, reprezentanța ASP și a Oficiului de ocupare a forței de muncă – 8 milioane lei. 

Consilierul MAN Mihail Onofrei a propus ca proiectul să fie supus direct votului, deoarece prevederile acestuia au fost discutate și agreate la ședința comisiei de profil. Acesta s-a mai interesat despre soarta proiectelor de infrastructură deja demarate de primărie, unele din care au termen bianual. Viceprimarul Mihai Enachi a comunicat că au fost sau în curând vor începe lucrările pentru care au fost alocați bani în bugetul pentru anul 2024 – străzile Rediul Mic, Alexandru Donici, canalizarea și sistemul de apeduct pentru stradelele Nicolae Testemițanu 1-4, cartierul Marinescu și Chimiștilor. 

Înainte de a purcede la vot, consiliera PAS Veronela Pruteanu a adus aminte reprezentanților executivului despre necesitatea organizării de către primărie a consultărilor pe proiectul bugetului în format larg, cu participarea cetățenilor, întrebând dacă primăria are de gând să le organizeze la propunerea bugetului pentru anul 2026. Aceasta a mai sugerat că ar fi bine ca prezentarea raportului pe buget să fie realizat de primara Eleonora Șaran, în public, în fața consilierilor și cetățenilor interesați. 

Statut: APROBAT 

Voturi PRO – Unanim 

Decizia


10.2 Regulamentul privind constituirea Fondului de Rezervă a Primăriei orașului Durlești și utilizarea mijloacelor acestuia

Proiectul prevede aprobarea Regulamentului privind constituirea fondului de rezervă a Primăriei orașului Durlești și utilizarea mijloacelor acestora. Potrivit acestuia, fondul de rezervă va constitui 2% din bugetul orașului Durlești aprobat pentru anul 2025, sau 2,8 milioane lei. 

Consilierul a propus ca proiectul să includă și mențiunea ca la distribuirea fizică a banilor din Fondul de Rezervă să fie în mod obligatoriu cel puțin trei consilieri din numărul total de nouă membri ai Comisiei pentru Fondul de Rezervă. Propunerea a fost susținută de consilieri, iar proiectul supus votului. 

Statut: APROBAT 

Voturi PRO: Unanim

Decizia


10.3 Premierea personalului Centrului de Sănătate Durlești 

Proiectul prevede acordarea premiului în mărime de un salariu de funcție lunar salariaților Centrului de Sănătate Durlești, inclusiv personalului de conducere, din economiile mijloacelor financiare alocate pentru retribuirea muncii. Propunerea este făcută în scopul stimulării materiale a colaboratorilor Centrului de Sănătate Durlești, pentru rezultatele obținute în acordarea calitativã a serviciilor medicale populației din teritoriu în anul 2024 și formarea economiei mijloacelor financiare pentru retribuirea muncii. 

Statut: APROBAT 

Voturi PRO – 26

Abțineri – 1 

Decizia


10.4 Strategia de dezvoltare a IMSP Centrul de Sănătate Durlești, pentru anii 2024 – 2029

Proiectul prevede aprobarea Strategiei de dezvoltare a Centrului de Sănătate Durlești pentru anii 2024-2029 și a planului de acțiuni prevăzut de aceasta. Documentul include viziunea de dezvoltare a instituției pentru următorii cinci ani, analiza punctelor forte și slabe (SWOT), scopul și obiectivele setate, dar și instrumentele pentru obținerea acestora. 

Potrivit proiectului de decizie, finanțarea prevederilor strategiei va fie efectuată din bugetul local, în limita mijloacelor aprobate anual, Campaniei Naționale de Asigurări în Medicină, sponsorizări, donații si alte surse legale. Responsabil de executarea Strategiei va fi conducătorul instituției, care va prezenta anual până la data 1 mai a fiecărui an de implementare a Strategiei raportul la ședința Consiliului orașului Durlești. 

Statut: APROBAT 

Voturi PRO – Unanim 

Decizia


10.5.1 Schimbarea destinației imobilului

Proiectul prevede schimbarea destinației unui imobil, amplasat pe stradă neidentificată, din construcție „casă de locuit individualã” în „construcție de sănătate, asistență socială”. 

Statut: APROBAT 

Voturi PRO – 25 

Abțineri – 2 

Decizia


10.5.2 Schimbarea destinației imobilului

Proiectul prevede schimbarea destinației imobilelor cu numărul cadastral 0100506.580.05.061 și 0100506.580.05.062, amplasate pe strada Liviu Deleanu 10/5, din încăpere „nelocativă” în încăpere „locativă”.

Statut: APROBAT 

Voturi PRO – 22

Abțineri – 5

Decizia


10.6.1 Aprobarea lucrărilor de delimitare a terenului

Proiectul prevede aprobarea dosarului tehnic al lucrărilor de delimitare în mod selectiv al bunului imobil, proprietate publică a UAT Durlești, cu suprafața de 0,0047 ha, categoria de destinație Il (pentru amplasarea garajelor), situat pe strada Nicolae Gribov.

Statut: RESPINS 

Voturi PRO – 12

Abțineri – 15 


10.6.2 Aprobarea lucrărilor de delimitare a terenului

Proiectul prevede aprobarea dosarului tehnic al lucrărilor de delimitare în mod selectiv a bunului imobil, proprietate publică a UAT Durlești, cu suprafața de 0,0539 ha, categoria de destinație I (aferent obiectivului destinat locuinței), domeniul „Privat”, amplasat pe strada Caucaz. 

Statut: APROBAT 

Voturi PRO – 25 

Abțineri – 2

Decizia


10.7.1 Schimbarea destinației terenului

Proiectul prevede schimbarea destinației terenului cu destinatie agricolă, categoria I, în teren pentru construcție, categoria Il, amplasat în hotarele UAT Durlești, în legătură cu proiectarea și construcția unui obiectiv destinat locuinței. 

Consilierul PAS Victor Puiu a propus remiterea proiectului la comisia Amenajare, din motiv că în agendă sunt incluse două proiecte ce vizează zona dată – unul pentru schimbarea destinației terenului, altul pentru modul de folosință. Acesta și-a argumentat solicitarea prin faptul că este nevoie de decis concret cum se va proceda, or nu pot în aceeași zonă cetățenii să-și construiască casă, iar alții să desfășoare activitate agricolă. 

Statut: Remis la comisie 

Voturi PRO – 25

Abțineri – 2


10.7.2 Schimbarea destinației terenului agricol

Proiectul prevede schimbarea modului de folosință a terenului cu suprafața totală de 0,077 ha, amplasat în localitatea Durlești, din teren „agricol” în teren „pentru construcții agricole”.

Președintele ședinței, Cristian Nicolai a propus ca proiectul să fie remis la comisia Amenajare, pentru că vizează aceeași zonă ca și proiectul 10.7.1.

Statut: Remis la comisie 

Voturi PRO – 24

Abțineri – 3


10.8.1 Vânzarea – cumpărarea terenului

Proiectul prevede vânzarea-cumpărarea terenului aferent garajului în mărime de 0,024 ha proprietatea APL Durlești, situat pe strada Nicolae Testemițanu. 

Consilierul PAS Oleg Popșoi a propus ca proiectul să fie remis la comisia Juridică, întrucât construcția vizată în proiect nu este înregistrată, ci doar legiferată. 

Statut: Remis la comisie 

Voturi PRO – 24

Abțineri – 3


10.8.2 Vânzarea – cumpărarea terenului

Proiectul prevede vinzarea-cumpărarea a 41,18 % (ceea ce constitue 0,042 ha) proprietatea APL Durlești din terenul cu suprafața totală de 0,102 ha, destinația pentru construcții, amplasat pe strada Păcii 77, ca teren pe lângă casă. 

Statut: APROBAT 

Voturi PRO – 24

Abțineri – 3

Decizia


10.9 Prelungirea termenului contractului de locațiune

Proiectul prevede prelungirea cu trei ani a contractului de locațiune asupra unui teren amplasat pe strada Cartușa, cu suprafața de 0,0036 ha. 

Statut: APROBAT 

Voturi PRO – Unanim

Decizia


10.10 Examinarea Notificării OTC al Cancelariei de Stat

Proiectul prevede examinarea notificării oficiului Teritorial al Cancelariei de Stat prin care aceasta cere abrogarea Deciziei 7.6 din 11.10.2024Cu privire la aprobarea documentației de urbanism”. 

Consilierul MAN Mihail Onofrei a propus ca decizia să fie modificată și să fie respinsă notificarea Cancelariei de Stat, întrucât o consideră neargumentată. Onofrei a menționat că este vorba de proiectul ce vizează aprobarea documentației de urbanism pentru construcția unor blocuri pe strada Tudor Vladimirescu, „lângă stația PECO”. În ședința din 11 octombrie Onofrei a fost cel care a propus ca acest proiect să fie respins, din lipsa actelor necesare. Acesta a mai remarcat că a fost comisă o eroare de către secretarul consiliului, care nu a oferit precizări necesare Cancelariei de Stat. Propunerea nu a fost aprobată, fiind susținută de 11 consilieri. 

Ulterior, consilierul independent Dumitru Florea a propus ca decizia să fie supusă votului fără modificări, acceptând notificarea Cancelariei de Stat, iar decizia 7.6 din 11 octombrie 2024 a fost anulată. 

Statut: APROBAT 

Voturi PRO – 15

Abțineri – 12 

Decizia


10.11 Aprobarea Studiului de Justificare în vederea fundamentării Planului Urbanistic Zonal

Proiectul prevede aprobarea studiului de justificare în vederea fundamentării Planului Urbanistic Zonal pentru șapte terenuri din orașul Durlești. Studiul prevede construcția unui complex de blocuri cu 4 etaje la periferia localității, la granița cu comuna Trușeni. 

La propunerea consilierului independent, proiectul a fost completat cu două numere cadastrale a două terenuri adiționale. 

Statut: APROBAT

Voturi PRO – 23 

Abțineri – 4 

Decizia


10.12 Cu privire la formarea bunurilor imobile prin reparcelare

Proiectul prevede aprobarea Planului Urbanistic în Detaliu (obiect 019/PR -2022 – PUD) în vederea amplasării construcțiilor pentru reparcelarea a 19 terenuri din orașul Durlești, precum și planurile geometrice și actele de constatare a modificărilor planurilor cadastrale pentru aceste terenuri. 

Statut: APROBAT 

Voturi PRO – 26

Abțineri – 1 

Decizia


10.13.1 Aprobarea raportului lucrării cadastrale

Proiectul prevede aprobarea Actului de constatare pe teren și a Planului geometric modificat, pentru terenul amplasat pe strada Șoimilor, cu micșorarea suprafețeii de la 0,0811 ha până la 0,0792 ha (suprafața micșorării 0,0019 ha). 

Consilierul CUB Marin Gabuja a propus modificarea proiectului, cu prevederile privind recalcularea cotelor-părți, întrucât proiectul prevede micșorarea suprafeței terenului. Propunerea a fost susținută în unanimitate, iar proiectul modificat a fost supus votului.  

Statut: APROBAT 

Voturi PRO – Unanim 

Decizia


10.13.2 Aprobarea raportului lucrării cadastrale

Proiectul prevede aprobarea Actului de constatare pe teren, a Actului de stabilire a hotarelor terenului și a Planului Geometric modificat, pentru terenul situat pe strada Viilor, cu modificarea hotarelor și micșorarea suprafeței de la 0,1217 ha, până la 0,1211 ha (suprafața micșorată 0,0006 ha). 

Statut: APROBAT 

Voturi PRO – 22

Abțineri – 4 

Decizia


10.13.3 Aprobarea raportului lucrării cadastrale

Proiectul prevede aprobarea Actului de constatare și a Planului Geometric pentru terenul amplasat pe strada Eremei Stratan, cu majorarea suprafeței de la 0,0501 ha până la 0,0575 ha (suprafața surplusului 0,0074 ha). 

Consilierul PAS Victor Puiu a propus remiterea proiectului la Comisia mixtă Amenajare și Buget, dat fiind faptul că solicitantul are terenul ieșit în stradă, iar consilierii au propus inițial ca persoana să cedeze o parte de teren în schimbul surplusului de extindere, pentru a compensa disconfortul creat.  

Statut: Remis la comisie 

Voturi PRO – Unanim 


10.13.4 Aprobarea raportului lucrării cadastrale

Proiectul prevede aprobarea Actului de constatare pe teren și a Planului Geometric modificat pentru terenul situat pe strada Tudor Vladimirescu, cu majorarea suprafeței de la 0,0597 ha, până la 0,0879 ha (suprafața surplusului 0,0282 ha). 

Statut: APROBAT 

Voturi PRO – 23 

Abțineri – 3 

Decizia


10.14 Inițierea procedurii de delimitare a terenului

Proiectul prevede inițierea procedurii de delimitare a proprietății, teren public cu modul de folosință „amenajat”, râuleț de-a lungul străzii Caucaz, strada Donici și stradela Petru Movilă, din intravilanul orașului Durlești. 

Statut: APROBAT 

Voturi PRO – Unanim

Decizia


10.15 Alocarea terenurilor pentru împădurire/reîmpădurire/reabilitare

Proiectul, aprobat în ședința precedentă, presupunea alocarea mai multor terenuri cu suprafața totală de aproape 20 ha pentru împădurire și a fost propus de către consilierul PAS, Oleg Popșoi. 

Acesta însă nu a fost contrasemnat de către secretarul consiliului, întrucât, conform legii, este nevoie de a delimita terenurile înainte de alocare. Iar acest proces trebuie desfășurat conform prevederilor legale, cu consultări publice, modificarea categorie de folosință a terenurilor și alte proceduri. 

Consilierul Oleg Popșoi a propus ca proiectul să fie remis pentru reexaminare la comisia Amenajare. 

Statut: remis la comisie 

Voturi PRO – 22

Abțineri – 4 


10.16 Eliberarea Titlului de autentificare a dreptului deținător de teren

Proiectul prevede eliberarea titlului de autentificare a dreptului deținător de teren asupra 37,12% (ceea ce constitue 0,0402 ha) din terenul cu suprafața totală de 0,1083 ha, destinația „pentru construcții”, amplasat pe strada Mihail Sadoveanu. 

Statut: APROBAT 

Voturi PRO – 20 

Abțineri – 6 

Decizia


10.17 Vânzarea-cumpărarea surplusului de teren și inițierea delimitării cotei-părți a APL Durlești din teren

Proiectul prevede vânzarea-cumpărarea a 21,92% (ce constitue 0,0233 ha) din 34,15% proprietatea APL Durlești din terenul cu suprafața totală de 0,1063 ha, cu destinația pentru construcții, amplasat pe strada Vasile Lupu, 39, ca teren pe lângă casă. 

Consilierul CUB Marin Gabuja a propus modificarea ordinii punctelor din decizie, astfel încât vânzarea-cumpărarea surplusului de teren să fie posibilă după realizarea procesului de delimitare a acestuia. Propunerea a fost susținută de majoritatea consilierilor, iar proiectul a fost supus votului. 

Statut: APROBAT 

Voturi PRO – 24 

Abțineri – 2

Decizia


10.18 Modificarea Deciziei

Proiectul prevede respingerea cererii parvenit din partea unui cetățean de a modifica decizia 7.8.1 din 11.10.2024 privind „Inițierea procedurii de înlăturarea erorilor”. 

Statut: APROBAT 

Voturi PRO – 21

Abțineri – 1 

Decizia


10.19 Cu privire la aprobarea componenței nominale a Comisiei de Licitație a Consiliului orașului Durlești

Proiectul prevede aprobarea componenței nominale a Comisiei de licitație a Consiliului orașului Durlești pentru organizarea și desfășurarea licitațiilor cu strigare și cu reducere. 

Consilierul PAS Oleg Popșoi a propus ca proiectul să fie remis la comisia Buget, pentru ca să fie selectat Președintele și membrii comisiei de licitație, iar la următoarea ședință a consiliului să fie pregătită decizia cu componența nominală. 

Statut: remis la comisie

Voturi PRO – Unanim 


10.20 Conferirea titlului „Cetățean de Onoare al orașului Durlești”

Proiectul prevede conferirea titlului „Cetățean de Onoare al orașului Durlești” lui Golban Andrei, președinte al Federației de Judo din Republica Moldova, maestru internațional al Sportului, premiant mondial la Judo, premiant european la Judo, locul IX la Jocurile Olimpice.

Statut: APROBAT 

Voturi PRO – Unanim

Decizia


Video Partea I

Video Partea II