Consilierii au analizat 27 de subiecte, majoritatea de ordin funciar și majoritatea aprobate. Este vorba de vânzarea cumpărarea surplusurilor de pământ, schimbarea destinației terenurilor, inițierea studiilor de justificare a PUZ-urilor și altele. Tot în cadrul ședinței a fost discutată și propunerea de alocare a 10 milioane de lei pentru reparația capitală a străzii Alexandru cel Bun, însă aceasta nu a fost aprobată din cauza lipsei avizelor necesare din partea comisiei de specialitate. 

La ședință au participat 24 de consilieri. Președinte a fost ales consilierul CUB Marin Gabuja. 

După câteva propuneri de rectificare a erorilor comise în proiectul ordinii de zi, aceasta a fost aprobată în unanimitate.


Ordinea de zi


6.1 Rectificarea bugetului orașului Durlești pe anul 2024

Proiectul prevedea inițial alocarea a 6 milioane de lei pentru reparația capitală a străzii Alexandru cel Bun, fiind redirecționați din linia de buget destinată lucrărilor de amenajare a cartierului locativ Marinescu. Ulterior, contabila primăriei a menționat că se propune alocarea a 10 milioane de lei. 

La întrebarea consilierilor dacă există avizul comisiei pentru alocarea acestor sume, contabila a răspuns că da, însă consilierul MAN Sergiu Drăguțan a menționat că avizul exista pentru suma inițială de 6 milioane lei. A intervenit și consilierul PAS Victor Puiu care a subliniat că avizul precedent și-a încheiat valabilitatea când același proiect a fost supus votului la ședința precedentă a consiliului. 

Președintele ședinței a supus votului remiterea proiectului la Comisia buget. 

Statut: remis la reexaminare

Voturi PRO reexaminare – 16 

Abțineri – 8


6.2 Transmiterea cu titlu gratuit

Proiectul prevede transmiterea cu titlu gratuit a obiectului „Modernizarea iluminatului stradal din cartierul locativ din strada Cartușa”, cu suma totală de 1,46 milioane lei, la balanța Consiliului Municipal Chișinău, cu predarea ulterioară în gestiunea Întreprinderii Municipale „Lumteh”.

Statut: APROBAT

Voturi PRO – Unanim  

Decizia


6.3 Desființarea construcției administrative și eliberarea actelor permisive

Proiectul, remis la reexaminare în ședința precedentă, prevede aprobarea desființării vechii clădiri a primăriei orașului Durlești. Potrivit viceprimarului Mihai Enachi, aprobarea acestei decizii nu presupune automat demolarea vechii clădiri, ci această decizie este necesară pentru a iniția lucrările de proiectare a noii clădiri. 

Consilierii au întrebat despre prezența avizului comisiei de specialitate, însă ca și în cazul proiectului 6.1, avizul și-a încheiat valabilitatea în momentul în care nu a fost aprobat anterior, lucru la care a atras atenția consilierul PAS Victor Puiu. 

Consilierul MAN Sergiu Drăguțan a propus remiterea proiectului la Comisia amenajare. 

Statut: Remis la reexaminare

Voturi PRO reexaminare – 24  


6.4.1 Schimbarea destinației imobilului

Proiectul prevede schimbarea destinației imobilului cu suprafața de 42 m2, amplasat pe strada Pedologul 25, din „căsuță de vacanță” în „casă de locuit individuală”. 

Statut: APROBAT

Voturi PRO – unanim  

Decizia


6.4.2 Schimbarea destinației imobilului

Proiectul prevede schimbarea destinației imobilului cu suprafața de 71,2 m2, amplasat pe stradela Ivan Miciurin 3, din „căsuță de vacanță” în „casă de locuit individuală”. 

Statut: APROBAT

Voturi PRO – unanim  

Decizia


6.4.3 Schimbarea destinației imobilului

Proiectul prevede schimbarea destinației imobilului nelocativ (comercial, prestarea serviciilor) cu suprafața de 167,4 m2, amplasat pe strada Nicolae Gribov 12/A, din nelocativ în destinație locativă (casă de locuit). 

Statut: APROBAT

Voturi PRO – unanim 

Decizia


6.5 Schimbarea destinației terenului

Proiectul, remis anterior comisiei de specialitate spre reexaminare, prevede schimbarea destinației terenului cu numărul cadastral 0121210.563, cu suprafața de 1,8827 ha, amplasat în extravilanul localității Durlești, aflat în proprietatea SRL „Autoforța”, din teren „agricol” în „pentru construcții”, cu trecerea din categoria de destinație „teren agricol” (categoria – I, modul de folosință – arabil), în categoria de destinație – terenuri destinate industriei, transporturilor, telecomunicațiilor și cu alte destinații speciale (modul de folosință – 3.9 pentru amplasarea și exploatarea obiectivelor industrială), în legătură cu construcția unui centru de deservire tehnică cu spații de oficii. 

După reexaminarea în comisie, consilierii nu au avut întrebări la proiect și acesta a fost supus votului. 

Statut: APROBAT

Voturi PRO – unanim 

Decizia


6.6 Aprobarea planurilor geometrice

Proiectul prevede aprobarea planurilor geometrice prin reparcelare a 20 de terenuri din terenul cu numărul cadastral 0121128, la solicitarea proprietarilor. 

Consilierul MAN Mihai Onofrei a întrebat dacă pe acest teren sunt loturi care ar necesita reparcelarea, întrucât mai sunt cetățeni care au nevoie să treacă prin această procedură și ar trebui să știe cum să acționeze în continuare. 

Reprezentantul primăriei, Alexandru Colomieț, i-a răspuns că reparcelarea se face pe fiecare celulă cadastrală de terenuri, în momentul în care există cererea din partea a 100% din proprietari. 

Președintele ședinței, Marin Gabuja, a avut obiecții în legătură cu aprobarea acestui proiect, întrucât terenurile reparcelate trebuie să fie incluse în PUD-ul și, respectiv, PUZ-ul pentru regiunea dată. Însă odată ce PUZ-ul pentru zona dată a fost anulat, prevederile PUD-ului la fel devin nule, iar proiectul nu poate fi aprobat în forma actuală.

În final, consilierul PAS Oleg Popșoi a propus ca proiectul să fie supus votului, iar dacă există careva neregularități, Cancelaria de Stat se va exprima în privința acestora. 

Statut: APROBAT

Voturi PRO – 23  

Abțineri – 1

Decizia


6.7.1 Vânzarea-cumpărarea surplusului de teren

Proiectul prevede vânzarea-cumpărarea surplusului de teren în mărime de 10,03% (ce constituite 0,0078 ha), cotă parte a APL Durlești din terenul cu suprafața totală de 0,0778 ha, cu destinația „pentru construcții”, amplasat pe strada Ștefan Vodă 103, la preț normativ. 

Statut: APROBAT

Voturi PRO – 23  

Abțineri – 1

Decizia


6.7.2 Vânzarea-cumpărarea surplusului de teren

Proiectul prevede vânzarea-cumpărarea surplusului de teren în mărime de 34,09% (ce constituie 0,0362 ha), proprietatea APL Durlești, din terenul cu suprafața totală de 0,1062 ha, destinația „pentru construcții”, amplasat pe strada George Coșbuc 42, ca teren pe lângă casă. 

Consiliera MAN Lilia Brinișter s-a interesat dacă în cazul terenului dat nu s-au încălcat liniile roșii cadastrale, întrucât este o zonă „des traversată de dezvoltator”i și ar putea fi eventuale încălcări.

După ce au analizat actele cadastrale și s-au convins că nu există probleme, proiectul a fost supus votului. 

Statut: APROBAT

Voturi PRO – 17   

Abțineri – 7

Decizia


6.7.3 Vânzarea-cumpărarea surplusului de teren

Proiectul prevede vânzare-cumpărarea surplsului de teren în mărime de 8,14% (ce constituie 0,0062 ha), cotă parte a APL Durlești, din terenul cu suprafața totală de 0,0762 ha, cu destinația „pentru construcții”, amplasat pe strada Gavriil Musicescu 42, ca „teren pe lângă casă”. 

Consilierul MAN Mihail Onofrei a atenționat că multe din proiectele propuse consilierilor spre vot nu sunt contrasemnate de către specialiștii primăriei și i-a îndemnat să facă acest lucru pe viitor, ori consilierii își vor rezerva dreptul să nu le voteze. 

Statut: Aprobat

Voturi PRO – 23   

Abțineri – 1

Decizia


6.7.4 Vânzarea-cumpărarea surplusului de teren

Proiectul prevede vânzarea-cumpărarea a surplusului de teren în mărime de 16,86% (ce constituie 0,0142 ha), cotă parte a APL Durlești, din terenul cu suprafața totală de 0,0842 ha, destinația „pentru construcții”, amplasat pe stradela Ștefan Vodă 12, ca teren pe lângă casă. 

Consilierii au solicitat actele de la cadastru pentru a se asigura că nu există nereguli și au solicitat executivului să instaleze în sala de ședințe echipamente tehnice care ar permite vizualizarea a asemenea acte de către toți consilierii, să nu fie nevoie de transmis imaginile tipărite pe foi de la un consilier la altul. 

Statut: APROBAT

Voturi PRO – Unanim

Decizia


6.7.5 Vânzarea-cumpărarea surplusului de teren

Proiectul prevede vânzarea-cumpărarea surplusului de teren în mărime de 21,17% (ce constituie 0,0188 ha), cotă parte a APL Durlești, cu suprafața totală de 0,0888 ha, destinația „pentru construcții”, amplasată pe strada Timișoara 1. 

Consilierul MAN Sergiu Drăguțan a propus ca acest proiect să fie remis la Comisia funciară pentru reexaminare, din motiv că ar lipsi acte la dosar necesare pentru aprobare.

Statut: remis la reexaminare

Voturi PRO reexaminare– 21

Voturi Contra reexaminare – 1

Abțineri – 2


6.7.6 Vânzarea-cumpărarea surplusului de teren

Proiectul prevede vânzarea-cumpărarea surplusului de teren în mărime de 20,27% (ce constituie 0,0178 ha), cotă parte a APL Durlești, din terenul cu suprafața totală de 0,0878 ha, destinația „pentru construcții”, amplasat pe strada Haiducul Tobultoc 16.

Consilierul PAS Sandu Bunescu a propus ca proiectul să fie remis la Comisia amenajare, din același motiv ca și proiectul precedent.

Statut: remis la reexaminare

Voturi PRO reexaminare – 23

Voturi Contra reexaminare – 1


6.7.7 Vânzarea-cumpărarea surplusului de teren

Proiectul prevede vânzarea-cumpărarea surplusului de teren în mărime de 28,64% (ce constituie 0,0281 ha), proprietatea APL Durlești, din terenul cu modul de folosință „pentru construcții” amplasat pe strada Ion Creangă, ca teren pe lângă casă. 

Statut: RESPINS

Voturi PRO – 7

Voturi Contra – 11

Abțineri – 6


6.8 Prelungirea termenului contractului de arendă funciară

Proiectul prevede prelungirea cu cinci ani a termenului contractului de locațiune asupra terenului amplasat pe strada Căpriana 10/2, box 32, cu suprafața de 0,0026 ha. 

Statut: APROBAT

Voturi PRO – 23

Voturi Contra – 1

Decizia


6.9 Înregistrarea dreptului de proprietate după APL Durlești

Proiectul prevede înregistrarea dreptului de proprietate a APL Durlești asupra cinci terenuri din extravilanul orașului Durlești: 

  • 0121124.308, cu suprafața de 0.048 ha;
  • 0121126.316 cu suprafata de 0.048 ha;
  • 36.67% ce constituie 0.0176 ha din suprafața terenului cu numărul cadastral 0121127.004;
  • 63.33% ce constituie 0.0304 ha din suprafața terenului cu numărul cadastral 0121127.004;
  • 44.58% ce constituie 0.0214 ha din suprafața terenului cu numărul cadastral 0121127.131.

Președintele ședinței, Marin Gabuja, a atras atenția asupra faptului că terenurile trebuie să revină integral în posesia orașului, însă în proiect sunt indicate procente. 

Consilierul Sergiu Drăguțan a atras atenția repetat asupra faptului că nu există avizul semnat la comisie. 

Proiectul a fost propus a fi remis către comisia de profil, iar propunerea nu a acumulat numărul necesar de voturi și proiectul a fost supus votului în varianta inițială. 

Statut: RESPINS

Voturi PRO – 3

Voturi Contra – 16

Abțineri – 6 


6.10.1 Modificarea Deciziei Consiliului or. Durlești

Proiectul prevede modificarea deciziei nr. 3.9.9 din 20.09.2023 și corectarea unei erori privind „suprafața majorării – de la 0,0010 ha la 0,0012 ha). 

Statut: APROBAT

Voturi PRO – 21

Voturi Contra – 0

Abțineri – 3

Decizia


6.10.2 Modificarea deciziei Consiliului local Durlești

Proiectul prevede modificarea deciziei nr. 11.14.6 din 11.12.2009 și înlocuirea numelui titularului contractului de arendă, din motiv de deces a precedentului titular și transmitere prin moștenire a titlului către fiul său. 

Consilierii au obiectat că asemenea schimbări prin modificare de decizie nu pot fi făcute, întrucât trebuie desfășurată o nouă licitație. Consilierul MAN Sergiu Drăguțan a propus ca proiectul să fie remis spre reexaminare la Comisia Juridică și la Amenajare. 

Statut: remis la reexaminare 

Voturi PRO reexaminare – unanim


6.10.3 Modificarea deciziei Consiliului local Durlești

Proiectul prevede modificarea deciziei nr. 6.2.4 din 25.08.2022 și corectarea erorilor comise la elaborarea deciziei (în calculele matematice a suprafețelor). 

Statut: Aprobat

Voturi PRO – 20

Abțineri – 4

Decizia


6.10.4 Modificarea deciziei Consiliului local Durlești

Proiectul prevede modificarea deciziei nr. 2.23 din 28.06.2023 și acordarea permisiunii pentru inițierea procedurii de elaborare a Planului Urbanistic Zonal (PUZ) și a Planului Urbanistic de Detaliu (PUD) pentru teritoriul din sectoarele cu numerele cadastrale 0121201303, 0121201306, 0121201102 și  0121201103. 

Consilierul PAS Sandu Bunescu a propus ca proiectul să fie suplinit cu următoarea mențiune: „După definitivarea schiței de către beneficiar, până la inițierea obținerii avizelor și coordonărilor necesare conform legislației în vigoare, schița va fi coordonată cu Comisia construcții, arhitectură și relații funciară și Comisia dezvoltare urbană și amenajarea teritoriului”. Asemenea modificări au fost introduse și la proiecte votate în ședința anterioară care prevedeau inițierea elaborării PUZ-ului și PUD-ului. 

Statut: APROBAT

Voturi PRO – 21

Abțineri – 3

Decizia


6.11 Eliberarea titlului de autentificare a dreptului deținător de teren

Proiectul prevede eliberarea titlului de autentificare a dreptului deținător de teren asupra 1/3 (ce constituie 0,0216 ha) din suprafața de 0,0648 ha a terenului cu suprafața totală de 0,1348 ha, cu destinația „pentru construcții”, amplasat pe strada Cișmelelor 18. 

Consilierul PAS Oleg Popșoi a propus ca proiectul să fie remis la comisia de specialitate, fără explicații, însă președintele ședinței, Marin Gabuja, i-a cerut să argumenteze solicitarea sa. După o scurtă dispută, proiectul a fost pus la vot în varianta inițială. 

Statut: RESPINS

Voturi PRO – 7 

Abțineri – 17


6.12.1 Inițierea procedurii de elaborarea studiului de fundamentare și a PUZ-ului

Proiectul prevede inițierea procedurii de elaborare a studiului de justificare pentru fundamentarea Planului Urbanistic Zonal (PUZ) pentru terenul cu numărul cadastral 01211170350 din intravilanul orașului Durlești. 

Consilierul independent Dumitru Florea a propus ca proiectul să fie remis spre reexaminare la Comisia mixtă – Amenajare și Juridică. Propunerea a fost pusă la vot. 

Statut: remis la reexaminare

Voturi PRO reexaminare – 18 

Voturi Contra reexaminare – 1

Abțineri – 5


6.12.2 Inițierea procedurii de elaborarea studiului de fundamentare și a PUZ-ului

Proiectul prevede inițierea elaborării studiului de justificare pentru fundamentarea PUZ-ului pentru zona cadastrală 0121216 (care cuprinde 21 terenuri) din intravilanul orașului Durlești. 

Consilierii s-au interesat despre amplasare acestei zone cadastrale și ce se planifică a fi construit acolo. Reprezentanții executivului au răspuns că este zona din afara orașului, mai aproape de Ialoveni. În acest context consilierul PAS Oleg Popșoi a susținut proiectul, menționând că este benefic ca orașul să se dezvolte și să crească, doar că în exteriorul localității și nu în interiorul ei. 

Consilierul Sandu Bunescu a propus însă ca, asemeni proiectelor anterioare ce vizează inițierea studiilor de justificare pentru fundamentarea PUZ-urilor, și în cazul acestui proiect să fie inclusă mențiunea privind obligativitatea coordonării schiței cu Comisia funciară și amenajare. 

Statut: APROBAT

Voturi PRO – 20 

Abțineri – 4

Decizia


6.13 Aprobarea documentației de urbanism

Acest proiect a fost remis spre reeexaminare în cadrul ședinței precedente și prevede aprobarea studiului de justificare în vederea fundamentării la elaborarea Planului Urbanistic de Detaliu pentru teritoriul cuprins în perimetrul străzilor Academiei – Gheorghe Asachi- Sprâncenoaia – șoseaua Hâncești, sector Centru, mun. Chișinău, dar și a Planului Urbanistic de Detaliu.

Acte relevante atașate la proiectul deciziei: 

Statut: APROBAT

Voturi PRO – 23 

Abțineri – 1

Decizia


6.14 Schimbarea modului de folosință a terenului

Proiectul prevede schimbarea modului de folosință a terenului cu numărul cadastral 01211031158, destinația „agricol”, modul de folosință „agricol”, cu suprafața totală de 1,23 ha, amplasat în extravilanul orașului Durlești, în modul de folosință „terenuri aferente construcțiilor agricole și agroindustriale – pensiuni agroturistice”. 

Proiectul a fost supus votului fără obiecții. 

Statut: RESPINS

Voturi PRO – 8 

Abțineri – 15


Notă: Repartizarea voturilor pe fracțiuni este indicată în procesele verbale ale ședințelor întocmite de către secretarul consiliului și sunt disponibile pe acest link.

Amintim că la finalul anului 2023, au fost adoptate mai multe prevederi care vin să îmbunătățească transparența activității consiliilor locale. Astfel, procesele-verbale ale ședințelor Consiliilor locale trebuie publicate pe pagina web a primăriilor. Mai mult, acestea trebuie să conțină numărul exact de voturi per fracțiuni, alianțe, blocuri, consilieri independenți. Aceste prevederi au fost incluse la recomandarea Asociației Primăria Mea, în procesul de consultare publică a proiectului de lege.  


Video, partea I

Video, partea II