PLANURI URBANISTICE ȘI PREMII


Ședința CL Durlesti 26.12.19

Planuri Urbanistice pentru mai multe sectoare din Durleşti şi premii anuale în mărime de trei salarii de funcţie pentru primara or. Durleşti, persoanele cu funcție de demnitate publică și funcționari publici din APL. Acestea sunt subiectele abordate de aleşii locali la ultima şedinţă din 2019 la care au participat mai mulţi locuitori și care a fost organizată cu încălcări de procedură.

La 27 decembrie a avut loc şedinţa consiliu local. La şedinţă au fost prezenţi 22 de aleşi locali. Preşedintă a şedinţei a fost aleasă consiliera Tamara Pasat. Anunţul despre convocarea şedinţei şi proiectele de decizii nu au fost nici de această dată plasate pe site-ul primăriei.

Iniţial, pe ordinea de zi se regăsea doar un subiect – aprobarea Planurilor Urbanistice Zonale (PUZ) şi de Detaliu (PUD) pentru mai multe zone din Durlești. La propunerea consilierului Vladimir Roșca, a fost inclus și subiectul cu privire la plata premiului anual persoanelor cu funcție de demnitate publică și funcționarilor publici din cadrul administrației locale. 

Spre deosebire de şedinţele anterioare, şedinţa din 27 decembrie a fost desfăşurată în Căminul Cultural, nu în sala de şedinţe a primăriei. Deşi şedinţa nu a fost anunţată pe site-ul primăriei sau pe reţelele de socializare, în sală au fost prezenţi mai mulţi cetăţeni, deţinători de terenuri, care au spus că au fost anunţaţi despre şedinţă prin sms sau telefonic. Câţiva din cetăţenii prezenţi au avut intervenţii chiar în timpul şedinţei și au încurajat consilierii să aprobe proiectul privind planurile urbanistice. 

Prezenţa cetăţenilor la şedinţele consiliului este mereu binevenită și încurajată. Totuşi, acest proces trebuie să fie transparent și conform prevederilor legale. Mai exact, toţi cetăţenii trebuie anunţaţi în timp util despre convocarea şedinţei, subiectele care urmează să fie examinate și ce anume presupun proiectele de decizii. 

Cu regret, am constatat că atât pentru unii consilieri, cât și pentru mai mulţi dintre cetăţenii prezenţi nu a fost clar ce înseamnă PUZ-urile și PUD-urile aprobate și ce urmează să se întâmple cu terenurile a căror deţinători sunt. Din discuţiile ulterioare cu reprezentanţii APL, am înţeles că fiecare dintre proprietari urmează să fie invitat separat la primărie pentru a purcede la procesul de sistematizare şi reparcelare a terenurilor. 

Vedeţi în continuare cum au votat consilierii locali.

Ordinea de zi

1. Aprobarea Planurilor Urbanistice 

Proiectul propus prevedea aprobarea Planurilor Urbanistice Zonale (PUZ) şi de Detaliu (PUD) pentru mai multe sectoare din Durlești, cu următoarele numere cadastrale: 0121104; 0121106; 0121128, 0121201, 0121122 – 0121127, 0121205; 0121207, 0121107, 0121110. 

Președintele Fracțiunii PSRM, Victor Cebotari  a venit cu o modificare la proiectul de decizie existent, fiind susținut de consilierul Gabuja Marin și anume că sistematizarea terenurilor și a proiectului de organizare a teritoriului și planurile în detaliu cât și reparcelarea terenurilor să fie aprobate de către Consiliul Local.

Propunerea au fost supusă votului și votată unanim.

Decizia a fost adoptată cu votul tuturor consilierilor prezenţi.

Voturi PRO: FCI – 6, ACUM – 6, PSRM -3, PAS – 4, PDM – 1, PL – 1, FN – 1.

Decizia finală 

2. Premii anuale persoanelor cu funcție de demnitate publică și funcționarilor publici din cadrul administrației publice locale

S-a aprobat acordarea premiilor anuale persoanelor cu funcție de demnitate publică și funcționarilor publici din cadrul administrației publice locale, care au obținut în anul bugetar 2018 venituri suplimentare aprobate/rectificate și nu au admis datorii creditoare cu termen de achitare expirat. Plata premiului anual constituie 3 salarii de funcție, inclusiv pentru primara or. Durleşti.

Lista nominală a persoanelor ce urmează să beneficieze de premiul anual nu a fost prezentată consilierilor și nici publicată după aprobarea deciziei. Premiile urmează să fie acordate prin dispoziţia primarului.  

Decizia a fost aprobată cu 20 voturi Pro, consilierii Victor Cebotari și Marcel Olan nu au fost prezenți în momentul votului.

Voturi PRO: FCI – 6, ACUM – 6,PSRM -2, PAS – 4, PDM – 1, PL – 1.

Decizia finală

Ultimele Noutăți

Ședința Consiliului Local: bugetul pentru 2024 și blocurile de pe str. Tudor Vladimirescu

Primăria Durlești începe al doilea an consecutiv cu un buget provizoriu și ratează 34 de milioane de lei. Cum s-a ajuns aici?

Candidații care luptă în turul II pentru funcția de primar în Durlești

Turul II în Durlești: dezbateri cu un singur candidat